Joia de Numero – NumeroAteliere de practică

Adevărata cunoaștere și înțelegere vine cu adevărat NUMAI în URMA practicii și experienței pe care fiecare dintre noi o parcurgem efectiv, cu corpul, mintea și sufletul. Și asta se aplică și când vine vorba despre dezvoltarea și evoluția personală de fiecare zi. Este valabil în orice aspect al vieții și al trăirii vieții zi de zi. Și bineînțeles că și când vine vorba de a învăța cu adevărat Numerologie, tot practica și experiența cu alți oameni este cea mai tare metodă de a progresa.

Sunt mulți dintre aceia care s-au apucat să învețe, au fost la cursuri și ateliere, au citit și citesc continuu cărți de specialitate, dar asta nu le este îndeajuns pentru a simți cu adevărat că știu Numerologie și văd cu adevărat că fac pași concreți, rapizi și eficienți înainte – ca Numerologi.

Așa că, exclusiv pentru a practica (așa cum mulți oameni merg la sala de fitness pentru întreținerea corpului fizic) am creat niște NumeroAteliere în care să ne întâlnim pentru antrenamente, la Joia de Numerologie

Îți propun 5 luni de cunoaștere și autocunoaștere practică prin NumeroCoaching! Ne antrenăm cu numerologia și cu coachingul!

Vezi că această combinație coaching cu Numerologie nu ți-o dă nimeni altcineva. În timpul acesta, lămurim dileme, găsim soluții la problemele pe care le întâmpinăm în viața noastră de acum, folosindu-ne (și) de analiza și studiul numerologiei. În plus,  socializăm, ne bucurăm să împărtășim unii altora din ceea ce știm și din ceea ce avem de oferit unii altora. 

Joia de Numero nu este numai numerologie, ci este un spațiu în care creăm stare de bine și găsim răspunsuri și soluții concrete la situații concrete din viața noastră.

Facem numerograme ale celor cunoscuți, dar și ale oamenilor celebri în istoria umanității, ca să învățăm împreună. Și să fim împreună, să creștem și să împărtășim unii altora și din experiență și din entuziasmul ce-l avem. Sau, să ne regăsim entuziasmul în zilele în care acesta este lipsă la apel.

Eu îți ofer toată experiența și cunoașterea mea de om, apoi ca Numerolog, Coach și Trainer. Și îți ofer timpul meu și spațiul unde să te revezi cu cei din comunitatea pe care am strâns-o de-a lungul timpului.

Joia de Numero are loc în următoarele zile: 12 și 19 ianuarie; 2 și 16 februarie; 2 și 16 martie; 6 și 20 aprilie; 4 și 18 mai 2023.

Începem de fiecre dată de la 18:30 și terminăm la 20:30, dar există posibilitatea sa ne mai lungim în anumite dăți peste ora 21:00, dacă dinamica grupului o va cere.

Dacă vii doar la o singură Joia de Numero (la alegere), plătești participarea 210 de lei. Dar nu faci mare ”primăvară” cu o floare, deja știi asta

Așa că te provoc să vii la toate antrenamentele ”Joia de Numero” și o să vezi cât de multă valoare și dezvoltare capeți ca practicant(ă) până la finalul anului! Și capeți curajul de a face analize numerologice, de a te bucura de efectul lor asupra oamenilor și să câștigi și bani din asta, dacă vrei.

Pachetul de 5 întâlniri (la alegere) costă 500 de lei (24% reducere).

O să vezi că e o investiție mică financiar, pentru bogăția de cunoaștere și experiență pe care o primești în schimb, venind acolo.

În concluzie, apasă pe unul din butoanele de mai jos și alege varianta care îți este cea mai potrivită.

Eu abia aștept să ne întâlnim cât mai des la ”Joia de Numero”!
Hai, că împreună creștem și ne dezvoltăm cel mai frumos!

Te îmbrățișez cu drag,

Bogdan Ungurean